Să se pogoare duhul de ziua Cinzecimii,
Iar limbile de foc să ardă tot ce-i rău
O lume în derivă să Îți audă glasul,
Și-n căutarea vremii să afle drumul Tău!

Să se pogoare duhul peste întreg pământul,
Și liniștea dintâi să prindă iar contur
Biserica din suflet să-și pună noi vitralii,
Prin care să văd cerul și Omul cel mai bun.

Să se pogoare duhul în chip de porumbel
Peste cei care-n lume îl caută pe El,
Iar rănile din suflet să fie vindecate
Durerile trecute, pe rând, toate uitate!

Să se poagoare duhul pe ape învolburate,
Furtunile din noi să fie alungate
Tăcerile să urce în rugă către cer,
De ziua cinzecimii, dezleagă din mister.

Să se pogoare duhul peste copii noștrii,
Curați la chip și suflet să îi păstrezi mereu
Pe aripi de nădejde să îi ridici din lume,
Când toate-s în derivă și-urcușul pare greu!

Să se pogoare duhul de ziua Cinzecimii
Iar limbile de foc, se înalță pe pământ
În liniștea uitării să înflorescă crinii,
Ca omul să păstreze tot ce e bun și sfânt!

autor Camelia Cristea